De ce le este copiilor frica de dentist? Tine de durerea din timpul procedurilor sau este o teama insuflata de parinti? Ce pot face acestia si medicul stomatolog pentru ca cei mici sa nu mai perceapa mersul la cabinet ca pe ceva traumatizant? Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explica de unde poate proveni teama copiilor si ce se poate face pentru a-i face sa fie relaxati si sa inteleaga utilitatea consultului specialistului.
Frica de dentist, trauma din copilarie?
„Traumele din copilarie pot reprezenta motivul pentru care multe persoane ajung la dentist abia in fazele avansate ale problemelor dentare. Adultul speriat de azi este, de cele mai multe ori, copilul traumatizat in trecut. Pot vorbi eu insami, in cunostinta de cauza, din postura micului pacient traumatizat. Da, in mod ironic, am ales sa urmez chiar meseria care mi-a provocat traume in copilarie”, explica medicul stomatolog Sorina Stroe.
Nu amenintam niciodata copilul cu mersul la doctor
„Parintii pun bazele unei relatii sanatoase intre micul pacient si medic. Tocmai de aceea este total nerecomandat sa amenintam copilul cu mersul la doctor. Daca facem asta, copilul va ajunge sa perceapa mersul la doctor ca pe o pedeapsa, inca dinainte de a ajunge in situatia respectiva”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.
Anestezia la copii
„Pe vremea aceea, se evita pe cat posibil efectuarea anesteziei la copii. De ce? Sincer, nici dupa ce am ales acest drum, nu pot sa spun ca inteleg. Anestezicele se filtreaza foarte repede, iar impactul durerii si al fricii asupra copilului erau cu mult mai neplacute, de lunga durata si mai greu de reparat fata de asa zisele riscuri ale anesteziei, aproape inexistente, de altfel. Eu aleg sa fac anestezie de cate ori se impune acest lucru”, adauga meidcul stomatolog Sorina Stroe.
Comunicarea medicului cu micul pacient, esentiala
„Totodata, prefer sa fiu sincera cu micul pacient, sa nu il pacalesc spunandu-i ca nu o sa doara. Oferirea alternativelor in relatia cu copiii este un instrument foarte util, asa ca aleg sa le ofer mereu variante sincere de genul: putem face anestezie, ai sa simti o usoara piscatura. Pentru ca da, atunci cand avem dureri dentare, lidocaina spray este total ineficienta si este necesara efectuarea anesteziei prin infiltratie, adica cu seringa si ac. Sau ii spun ca putem sa nu facem anestezie, dar atunci e posibil sa doara. Le spun ca putem incerca si ne putem opri oricand in caz de disconfort. Pana la urma, e bine sa tratam copiii ca pe niste mici adulti in conversatii”, recomanda medicul stomatolog Sorina Stroe.
Nu obligam copilul sa stea
„Un alt aspect foarte important, din punctul meu de vedere, este si sa nu obligam niciodata copilul sa “stea” la tratament. Chiar daca timpul e pretios si pentru parinte si pentru medic, chiar daca interventia nu prea suporta amanare, copilul nu trebuie obligat si tinut cu forta sa stea. O astfel de rezolvare rapida si eficienta a problemei de azi atrage nesfarsite si greu de rezolvat probleme in viata de adult, cauzand traume”, explica medicul stomatolog Sorina Stroe.
Cand ducem copilul prima oara la dentist?
„Sigur ca, la varste foarte mici, comunicarea directa nu este atat de usor de realizat. Totusi, e ideal si recomandat sa ducem copiii la dentist inca de la aparitia primului dinte, astfel incat primele vizite sa nu implice altceva decat un consult sau periaj. Practic, sa construim relatia cu medicul si sa normalizam actiunea de a merge la dentist, astfel incat, atunci cand va fi necesara, totusi, o interventie cu potential de a produce durere, lucrurile sa fie mult mai simple”, mai spune medicul stomatolog Sorina Stroe.
Un cabinet mai prietenos
„In zilele noastre, cabinetele dentare destinate copiilor au un design foarte atragator pentru ei, au sali de joaca in locul salilor de asteptare, ceea ce face ca experienta copilului de a merge la dentist sa fie complet diferita de ceea ce traiam noi pe vremuri”, incheie Sorina Stroe.